Cumpara de la o afacere mica

O franciza creata pentru educatia copiilor in IT

sept. 29, 2020

Salutare. Suntem Mihaela si Teo. Ca familie, de mult ne doream o afacere a noastra si intr-o zi a aparut ideea care avea sa ne cucereasca pe amandoi. Hai sa iti povestesc cum.

Am aflat de Logiscool intr-o perioada in care eram interesati, noi, ca familie, sa facem un business in care sa ne implicam cu totul, sa fim pasionati pentru a-l putea creste cat mai frumos. Nu aveam o idee inovatoare si nici nu ne doream sa riscam foarte mult din punct de vedere financiar, de aici interesul de a urmari un site de francize.

Eram in concediu de maternitate cand Teo mi-a trimis sa citesc depre Logiscool si mi s-a parut o idee foarte buna, in care ma vedeam lucrand cu pasiune si entuziasm. Noi credem ca am fost “oamenii potriviti la locul potrivit”, intr-o perioada frumoasa din viata noastra cumulata cu putina inconstienta. Am deschis prima scoala Logiscool in 2018, urmand ca in 2019 sa deschidem si cel de-al doilea sediu din Cluj-Napoca.

Ce oferim la Logiscool?

Logiscool este un brand la nivel international sub forma de franciza, care se ocupa cu educatia copiilor in domeniul IT. Oferim cursuri de programare si robotica copiilor cu varsta cuprinsa intre 7 si 17 ani, intr-un cadru special amenajat pentru ei. Aceste cursuri sunt organizate in timpul anului scolar, dar avem si ateliere pe diverse teme din aria tehnologiei pe timpul vacantelor.

Dar cel mai important este ca ajutam copiii sa-si formeze o gandire logica, analitica si sa se pregateasca pentru meseriile viitorului. In afara de programatori si lumea IT in general, intelegerea modului in care functioneaza tehnologia va fi un atribut cheie in orice meserie in urmatorii ani. Pentru ca tehnologia va face parte din vietile noastre din ce in ce mai mult, atat in viata personala, cat si in cea profesionala, indiferent de meserie, de la medic la fermier.

In Cluj-Napoca avem doua sedii in care ne desfasuram cursurile, Logisccool Dorobantilor (Cluj City Center Office Building) si Logiscool Manastur (Str Primaverii nr 28). On-line ne gasiti pe pagina noastra de Facebook si pe site. De asemenea,  franciza are peste 35 de scoli in Romania.

Cum a fost anul 2020 pana acum pentru noi?

Vorbim de o perioada neasteptata si provocatoare din multe puncte de vedere. Pandemia ne-a prins chiar in momentul in care credeam ca ne vom stabiliza financiar, tinand cont ca in ultimii 2 ani ne axasem pe investitii, deschizand prima scoala in 2018 si un nou sediu in septembrie 2019. Lucrand in domeniul educatiei si acesta fiind primul sector inchis, pe 11 martie, am fost direct impactati. Si  putem spune am fost putin speriati, mai ales ca initial am crezut ca vom reusi sa ne intoarcem in sedii in maxim 2/4 saptamani, ceea ce nu s-a intamplat.

Dar suntem o echipa mare, atat pe plan international ,cat si partenerii din Romania, iar asta ne-a ajutat mult sa ne reorganizam intr-un timp scurt si sa trecem toate cursurile on-line.

Suntem norocosi ca lucram intr-un domeniu care a putut sa-si reorganizeze intreaga activitate in on-line, dar cu toate acestea vanzarile au scazut . Au fost clienti care au fost afectati financiar sau clienti care au refuzat sa continue educatia on-line pentru ca nu erau pregatiti pentru asa ceva si nu se gandea nimeni ca va fi de durata.

Cum vedem noi a doua parte a anului?

In prezent, cursurile si atelierele noastre se desfasoara on-line, dar ne-am pregatit intens pentru inceperea anului scolar.  atat la sediile noastre cat si on-line. Exista sanse reale ca dupa ce pandemia se incheie sa reusim sa ajungem la un numar mai mare de elevi comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, datorita faptului ca ne-am diversificat portofoliul de produse si am fost alaturi de clientii nostri.

Ne-am consolidat prezenta online si ne-am reorganizat si readaptat afacerea astfel incat sa fie functionala si fara contact fizic. Dar trebuie sa recunoastem ca ne este dor de copii si de fetele lor incantate atunci cand participa la cursurile noastre.

 

Numai bine,

Mihaela

Blogul BT Mic Blogul BT Mic Blogul BT Mic